BaSS 2011 – 16th Congress of the Balkan Stomatological Society “Update in Dental Medicine. Medicine – Dentistry Confluences”

Grand Hotel Rin din București a găzduit în perioada 28 aprilie -1 mai 2011 cel mai amplu eveniment științific al medicinei dentare din România, cea de-a 16-ediție a Congresului Societății Balkanice de Stomatologie, manifestare patronată de către președintele elect al Congresului, Prof. Univ. Dr. Norina Consuela Forna. Agenda manifestării a cuprins un program știintific variat, reunind nume de marcă ale medicinei dentare mondiale și a polarizat în sălile de congres un număr de peste 1000 de participanți, din care 800 au fost invitați din străinatate (cele 11 țări balcanice, la care s-au alăturat participanți din alte 18 țări precum Franța, SUA, Bangladesh, Sierra Leone, Iran, Costa Rica etc.).

Potrivit precizărilor făcute de către organizatori: “In cele patru zile ale lucrărilor Congresului au fost susținute peste 50 de conferințe, ancorate pe fiecare entitate clinică a medicinei dentare, ce au adus spectaculosul și avangarda la nivel de cotidian. Din cadrul conferințelor susținute, precum și în  cadrul celor 7 mese rotunde, de maxim interes a fost: Utilizarea piezochirurgiei în sinus lift (Prof. Dr. Aldo Zupi, Italy), Utilizarea navigării 4D pentru obținerea unei estetici perfecte, Noi tehnologii în implantologia orală (Prof. Ady Palt, Germany), fără a omite și Protezările în boala parodontală în abordare digitală – aspecte evolutive (Prof. D. Gagarnoiu, USA) sau Soluțiile protetice în reabilitarea zonei estetice (Prof. Dr. Nitsan Bichachio, Istrael)”.

Mesele rotunde au vizat teme de avangardă ale medicinei dentare dintre care menționăm Up-date in oral implantology (Coordonator: Prof Univ Dr. Norina Forna) care a cuprins atât conferințe ale specialiștilor în domeniu cât și demonstrațiile “hands-on” în teritoriul reabilitării implanto-protetice. Nu au lipsit din agenda Congresului întâlnirile board-ului și Consiliului Balkanic – Consiliul Bass, reuniuni ce au avut ca scop cristalizarea direcțiilor viitoare de progres științific în cadrul societății precum și up-gradarea statutului revistei BaSS. De asemenea, o încununare a Adunării Generale a BaSS a fost protocolul de transmitere a steagului BaSS de la Președintele Congresului BaSS 2011 (Prof. Dr. Norina Forna, Romania) către Prof. Dr. Qeffmolla, Albania, ca o continuitate a tradiției Congreselor BaSS. În total peste 500 de comunicări orale și postere s-au derulat pe toată perioada congresului, iar distincția “BaSS Awards” a revenit României pentru cea mai bună comunicare orală și lucrare in extenso.

Chiar dacă programul a fost extrem de încărcat, invitații au beneficiat însă și de momente de relaxare prin recitalurile oferite de Adrian Enache sau Monica Anghel, organizatorii vizând astfel crearea unui climat de prietenie și armonie pe fundalul muzical al popoarelor din diferite zone balcanice.

Ultima zi a Congresului BaSS fost un adevărat regal în care s-au reunit reprezentanții ai patru Academii: Academia Română (Acad C. Bălăceanu Stolnici, Prof. C. Ionescu Tîrgoviște, Prof. Dr. Iftimovici)), Academia Franceză (Prof. Dr. Michel Jourde), Academia Americană (Prof Ady Palty) și Academia HIV SIDA (Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel).

Tot în cadrul lucrărilor Congresului BaSS a fost lansat volumul – din cadrul bibliografiei de rezidentiat – Protetica Dentară (Vol I si II), sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Norina Forna. Referințele au aparținut Prof. Cees de Baat, Olanda, președinte elect al European Prosthodontic Association și Prof. Dr. Petros Koidis, președinte BaSS, precum și șef al Departamentului de Protetică Dentară, Aristotelis, Thessaloniki, Grecia.

Potrivit Prof. Univ. Dr. Norina Forna: “Climatul creat prin universul internațional adus pe tărâm românesc, amploarea, tematica, participarea numeroasă și spectaculosul datorat ultimelor tehnologii și cercetări în medicina dentară ne-au făcut să ne simțim la un nivel cu adevărat occidental în propria noastră țară”. (Ioana Gavrilă)

 

Descarca Program BaSS Bucharest 2011

Galerie foto extinsă

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *